Workshop-ul dedicat cuplurilor "Primește iubirea pe care o dorești" susținut de Raluca Anton va avea loc în perioada 8-9 Februarie 2025 la Cluj-Napoca.
Siguranța este ingredientul de care au nevoie cuplurile pentru a se putea vindeca și pentru a putea crește (individual și împreună). Acesta este elementul care poate face diferența între o relație trăită conștient și una care merge pe pilot automat.
Odată obținută, poate nu se simte mereu la fel de intens, însă știi că ea este acolo. Siguranța emoțională devine albia invizibilă care permite solului relațional să dezvolte și să crească, după ce a vindecat. Însă, până ajungem acolo, mai că putem spune că trecem prin furcile caudine relaționale. De la îndrăgostire la suferință, de la extaz la decădere, de la iubire la durere. Și toate aceste pendulări au un sens: ele reprezintă invitația sistemului nervos către vindecare. Pentru a putea ca pendularea să fie cât mai lină și cu sens, este nevoie de cunoașterea propriei persoane, cunoașterea celuilalt, purtarea de conversații dificile, dar structurate, practicarea aprecierilor, reducerea negativității din relație. Toate acestea se întâmplă în Spațiul - Dintre, așa cum fondatorii terapiei imago, Harville Hendrix și Helen Hunt, au numit acest cadru.
Eu cred că este necesară o plimbare lentă și conștientă între Spațiul - Din și Spațiul - Dintre. Avem nevoie să ne cunoaștem și pe noi, să putem procesa ce ni se întâmplă atât individual, însă întregirea se întâmplă în Spațiul - Dintre. Acesta devenind acel loc care pare magic, însă este unul încărcat de validitate științifică odată ce înțelegem mecanismele care îl compun.
Acest workshop este despre asta: despre a putea înțelege puțin din Spațiul - Din, mai mult din Spațiul - Dintre, toate acestea fiind mediate de înțelegerea mecanismelor plimbării între cele două prin comunicarea dintre cei doi parteneri așa cum nu au făcut-o până în acel moment. Workshop-ul acesta are ceva special. Este o energie care se creează atunci când siguranța apare în grupul cuplurilor participante și deschiderea și curiozitatea față de partener/ă este activată.
Acest workshop deschide ochii înspre noi înșine, dar și înspre celălalt. Iar a putea să vedem, cu adevărat, este ceea ce ne va opri din a orbecăi prin întunericul suferințelor emoționale generate de situațiile din cadrul relației de cuplu.
Aceste doua zile dedicate cuplurilor sunt pentru:
Despre eveniment:
Evenimentul nu este un curs, ci este un workshop. Asta înseamnă că vor fi momente în care vi se vor explica diverse aspecte teoretice, însă ele vor fi urmate de practică. Aceasta nu se întâmplă în public, de față cu restul cuplurilor participante, ci în diade (doar voi doi). Alături de cei doi facilitatori vor exista și alți terapeuți în formare care vor asista cuplurile în munca lor individuală sau împreună.
Detalii organizatorice:
Pentru înscriere și mai multe detalii:
https://www.ralucaanton.ro/primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-cluj-napoca